- Descriere
-
Detalii
Ce se întâmplă în creierul adolescenţilor? Ce îi motivează pe aceștia să-şi asume riscuri exagerate sau să pună mare preţ pe relaţiile de prietenie la această vârstă? De ce un copil înţelegător devine uneori un adolescent dificil? Şi de ce atât de multe boli mintale – cum ar fi depresia, dependenţa, schizofrenia – debutează în aceşti ani de formare?
Folosindu-se de cercetările de ultimă oră desfăşurate în laboratorul ei din Londra, Sarah-Jayne Blakemore, un specialist în neuroştiinţe recunoscut, explică modul în care se dezvoltă creierul în adolescenţă, ce spun experimentele ştiinţifice despre comportamentul nostru şi cum interacţionăm unii cu alţii, dar şi cu mediul nostru, în anii adolescenţei.
Autoarea arată că, deşi adolescenţa este o perioadă caracterizată de vulnerabilitate, este și o perioadă de maximă creativitate. Adolescenţa ne oferă o lentilă prin care ne putem vedea într-o lumină nouă. Este o perioadă fundamentală pentru modul în care ne inventăm pe noi înşine.
În sfârșit o carte despre creierul adolescenților, scrisă de cineva care chiar are competențe în acest domeniu.
Laurence Steinberg, autorul cărții Age of Opportunity
Această carte ar trebui citită de adolescenți și părinți deopotrivă, dar și de cei care au grijă de tineri, fie că este vorba despre profesori, medici sau psihologi.
Dame Sally Davies, consultant guvernamental pe probleme de sănătate
O privire pătrunzătoare și irezistibilă asupra anilor adolescenței. Cartea aceasta este absolut genială.
Dame Alison Peacock, Chatered College of Teaching
O lectură esenţială: practică, plină de înţelepciune şi care demontează mai multe mituri. Este o mare reuşită.
Vivienne Parky, OBE
Îţi vei înţelege mai bine copiii citind această carte.
THE TIMES - Despre Autor
-
Sarah-Jayne Blakemore este profesor de neuroștiințe cognitive la University College London. A publicat 130 de lucrări de specialitate în reviste de știință și a câștigat nenumărate premii importante pentru cercetările sale, printre care British Psychological Society Spearman Medal (2006), Turin Young Mind & Brain Prize (2013), Royal Society Rosalind Franklin Award (2013) și British Psychological Society Presidents' Award (2018). În 2014 a fost inclusă pe lista Young Female Power a revistei The Times şi în topul 100 Makers of the 21st Century al Sunday Times. Cum să te inventezi este prima ei carte și a primit Premiul pentru carte de știință acordat de Royal Society Insight Investment.
- Recomandări
-
S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:
-
Cei mai deștepți copii din lume
Preț normal: 49,00 lei
Special Price 34,30 lei
-
Cel dintâi mister
Preț normal: 29,00 lei
Special Price 20,30 lei
-
Tu, copilul tău și școala
Preț normal: 59,00 lei
Special Price 41,30 lei
-
Behave
Preț normal: 149,00 lei
Special Price 104,30 lei
-
- Opinia cititorilor