- Descriere
- Despre Autor
- Recomandări
- Opinia cititorilor
- Descriere
-
Detalii
Legendarul basist și cofondator al trupei Red Hot Chili Peppers își spune povestea fascinantă a vieții, cu toate urcușurile și coborâșurile amețitoare la care te-ai aștepta de la o pușlama din L.A., devenită un star rock celebru în toată lumea.
În Acid pentru copii, Flea le face cititorilor un tur foarte personal și revelator al anilor săi de formare, începând din Australia până în suburbiile din New York și, în final, în Los Angeles. Prin intermediul unor anecdote savuroase, al meditațiilor poetice și al unor idei pline de imaginație, dar total nerealiste, Flea face o cronică amănunțită a evenimentelor care l-au format ca artist, muzician și om.
Proza sa visătoare, influențată de jazz, readuce la viață Los Angelesul concret și glorios al anilor 1970 și 1980, unde distracția, pericolul, haosul și imaginația „pândeau” la orice colț. Acesta a fost locul unde tânărul Flea, căutând să evadeze dintr-un mediu familial agitat, și-a găsit familia într-o comunitate de muzicieni, artiști și dependenți de droguri. El și-a petrecut cea mai mare parte a timpului mergând la petreceri și făcând tot soiul de mici găinării, dar și-a găsit în cele din urmă o semnificație profundă în muzică.
Acest lucru l-a pregătit pentru momentul care i-a schimbat viața, când el și prietenii săi cei mai buni, frați de suflet și complici de șotii, au venit cu ideea de a-și înființa propria trupă, care avea să devină legendara formație Red Hot Chili Peppers.
Deschizându-se cu un poem original de Patti Smith, Acid pentru copii este debutul unei noi voci literare uluitoare, a cărei proză este la fel de ghidușă, amuzantă și extrem de impredictibilă ca autorul însuși. Este o poveste despre maturizare, tandră și evocatoare, și o gălăgioasă scrisoare de dragoste despre puterea muzicii și a creativității scrisă de unul dintre cei mai renumiți muzicieni ai epocii noastre.A fost odată
un băiețel blond din Australia.
El își iubea câinele.
Viața l-a ales și l-a dus peste tot.
Împiedicat și stângaci, legat la ochi și căutând,
el s-a îndrăgostit de lucrurile
cu adevărat frumoase.
Iubitele l-au încălzit cu strălucirea dragostei lor.
Alte inimi l-au dezamăgit.
S-a simțit diferit, afară, pe străzile
pe care le bătea căutând alinare.
Pe parcurs a făcut lucruri ca să-și domolească lumina propriei inimii.
Un întuneric rece de teamă a crescut în el.
Dar în acel loc înfricoșător a vorbit Muzica, Vocea lui Dumnezeu,
spunându-i să împărtășească vocea lui
pe acest pământ.
El a fost purtat în glorie. — FleaSurprinzător, Flea este un scriitor bun. Cititorii, fie că sunt fani RHCP sau nu, vor găsi o carte unică despre maturizare, o odă cărților, muzicii și actului interpretării. ― Booklist
Acid pentru copii este scris în același stil liric și energic pe care autorul îl aduce în toate activitățile sale publice. Proza sa sinceră și excentrică reflectă evoluția lui Flea de la pușlamaua din Hollywood la adultul reflectiv. ― The New York Times
Flea scrie în izbucniri și epifanii specifice generației beat, cu vulnerabilitate, abandonare și virtuozitate asociate celor mai buni muzicieni jazz… Vei pune jos cartea cu o simpatie în plus și te vei simți mai puțin singur. ― The Atlantic
O carte de memorii sensibilă și bine scrisă. Cititorii vor empatiza cu povestea maturizării lui Flea și vor spera că acest volum este doar începutul carierei lui de scriitor. ― Library Journal
New York Times Bestseller
#1 LA Times Bestseller
USA Today Bestseller
Una dintre Cele mai bune cărți din 2019, NPR - Despre Autor
-
FLEA este un muzician și, ocazional, actor american, născut în Australia. Este cunoscut mai ales ca basistul și membrul fondator al trupei Red Hot Chili Peppers, și cofondator al The Silverlake Conservatory of Music.
- Recomandări
-
S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:
-
Cronicile vulpii
Preț normal: 56,83 lei
Special Price 45,46 lei
-
David Bowie: o stranie fascinație
Preț normal: 69,00 lei
Special Price 55,20 lei
-
Freddie Mercury
Preț normal: 45,00 lei
Special Price 36,00 lei
-
Eu: Elton John
Preț normal: 59,00 lei
Special Price 29,50 lei
-
Cine l-a ucis pe John Lennon
Preț normal: 65,00 lei
Special Price 32,50 lei
-
- Opinia cititorilor
-
- Radu Ioan Lupaşcu (01.06.2025) Evadarea din decor -
-
Evadarea din decor
O surpriză editorială, din zona de interes a generaţiei fetelor mele. Nu cochetez 100 % cu muzica lor, însă le recunosc valoarea peste timp. Red Hot Chili Peppers înseamnă mai mult decât veneratele lor cântece: Californication, Scar Tissue, Around The World, Otherside (de pe cel mai bun album al lor, Californication, din 1999, pe care îl deţin şi eu în colecţie!) sau Under The Bridge, Give It Away, Suck My Kiss, Sir Psycho Sexy, I Could Have Lied (compoziţii ce se regăsesc pe celebrul Blood Sugar Sex Magik scos în anul 1991), iar de pe cel din 2002, By The Way, remarcăm piesa titlu, Can’t Stop şi Venice Queen (toate cele pomenite sunt realizări ale casei de discuri Warner Music!). Originalitatea lor stă în seva compoziţiilor punk-funk-rock, un soi de rock alternativ năbădăios, cu o atitudine (total) ieşită din tipar, şi desigur, în acea neobişnuită reprezentaţie scenică, unică, explozivă, emoţională şi cuceritoare pentru toţii fanii muzicii rock. Nu-i poţi copia, nu-i poţi blama, însă îi poţi urma spiritul şi le poţi (cumva) gusta libertatea.
De exprimare, de dans, de amorezare, de unică suflare, de poezie. FLEA* este, dacă vreţi, un „model” rebel al celor mai învolburate copilării, din lumea vibrantă sau din cea stelară. A avut norocul unei bunicuţe Rock, Muriel Florence Cheesewright, cu păr roşcat şi cârlionţat, cu trup robust, „cu ochi albaştri strălucitori, cu rochii excentrice şi determinare aprigă”, pe care a evocat-o cu mare drag în memoriile sale. Povestea lui este diferită de a altor muzicieni din acelaşi registru ştrengăresc fiindcă, Michael Peter Balzary, eroul nostru şi basistul trupei RHCP, descrie copilăria, adolescenţa, iubirile, trăirile, dragostea pentru câini, pentru Bambi, comunitatea de muzicieni, influenţa slovacă - Hillel Slovak, viziunile mişto pe cale le dădea LSD-ul, vechiul său Manual oficial deinstrucţiuni pentru a-ţi injecta cocaină, educaţia muzicală – Weather Report, Rush, Led Zeppelin, John Coltrane, Ornette Coleman, Lester Young, Stan Getz, Art Blakey, Dizzie Gilespie etc, absolvirea liceului, prima muie, primul rol într-un film, naşterea trupei Tony Flow and the Miraculosly Majestic Masters of Mayhem, pre-RHCP, imensitatea Australiei, drumurile de ţară, mirosul pădurilor de eucalipt, cangurii leneşi dormind, cu cea mai fermecătoare voce a unui mieluşel inocent, a unui drăgălaş cu probleme morale, în fine, toate cele petrecute şi încondeiate de înţelepciunea maturităţii reflexive şi cu înfricoşenia Vocii lui Dumnezeu. Acid pentru copii, un volum fascinant pentru tineri şi o lecţie din viaţa unui rocker influenţat de jazz, care şi-a descoperit în arta sunetelor, menirea, dragostea şi apostila prozatorului cu har şi imaginaţie extatică.
„Eram obsedat de sex, hipnotizat de fetele de la şcoală şi încremenit de frică din cauza lor. Eram fermecat de sânii lor mici de vis, abia înmuguriţi, de părul californian căzându-le pe umerii bronzaţi sau de coafura lor afro deasupra unor ochi căprui seducători.” (Flea)
Radu Lupaşcu
12 iulie 2021
*FLEA este un muzician (chitară bas, trompetă, keyboards, pian, vocal) și, ocazional, actor american. Este născut în Melbourne, Australia, pe 16 octombrie 1962. Este cunoscut mai ales ca basistul și membrul fondator al trupei Red Hot Chili Peppers, și cofondator al The Silverlake Conservatory of Music (o organizație non-profit, creată cu scopul de-a facilita accesul tinerilor defavorizaţi, în obţinerea de burse, pentru o educație muzicală temeinică, şi de a îndruma muzicienii începători şi avansaţi la toate nivelurile de calificare). Pentru profesioniştii basului de la noi recomand DVD-ul instrucţional FLEA – Adventures In Spontaneous Jamming and Techniques (Hal Leonard Corporation 1999).