Codul culturii

Secretele grupurilor de mare succes

  • Titlul original: Culture Code
  • Ediția I 2018, paperback
  • Traducător: Smaranda Nistor
  • Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
  • 304 pagini
  • ISBN: 978-606-722-322-4

Disponibilitate: În stoc

Preț normal: 49,00 lei

Special Price 39,20 lei

Descriere

Detalii

În Codul culturii, Daniel Coyle pătrunde în intimitatea câtorva dintre cele mai eficiente organizații din lume – printre care SEAL Team Six din Marina Militară a Statelor Unite, compania IDEO și echipa de baschet San Antonio Spurs –, pentru a arăta ce anume le face să funcționeze atât de bine.

Autorul demistifică procesul de edificare a culturii, identificând trei competențe-cheie care generează coeziune și cooperare, și arată cum reușesc să învețe mai multe grupuri să funcționeze ca și cum ar avea un singur creier. Folosindu-se de exemple variate, începând cu Zappos, continuând cu trupa de comedie Upright Citizens Brigade și terminând cu o bandă îndrăzneață de hoți de bijuterii, Coyle prezintă strategii specifice, care declanșează procesul de învățare, aprind scânteia colaborării, edifică încrederea și potențează schimbarea pozitivă.

Daniel Coyle scoate la iveală povești utile despre eșec, care ilustrează ce nu trebuie făcut și oferă soluții pentru erori des întâlnite și sfaturi pentru reformarea unei culturi toxice. Combinând descoperiri științifice de ultimă oră, revelații ale unor lideri de clasă mondială și idei practice de acțiune, Codul culturii se constituie într-o hartă de traseu pentru crearea unui mediu în care inovația este la ea acasă, problemele se văd rezolvate și așteptările, depășite.

Aștept de ani întregi să scrie cineva această carte – mi-am construit-o în minte ca pe un lucru extraordinar. Dar e chiar mai bună decât mi-am imaginat. Daniel Coyle a produs o carte cu adevărat genială, fascinantă, care demistifică magia grupurilor formidabile. Scoate complet din circuit toate celelalte cărți despre cultură.

Adam Grant, autorul cărților Originalii și A da și a lua, bestselleruri New York Times

Dacă vrei să înțelegi cum funcționează grupurile de succes – semnalele pe care le transmit, limba pe care o vorbesc, indiciile care stimulează creativitatea –, nu vei găsi un ghid esențial mai bun decât Codul culturii.

Charles Duhigg, autorul cărților Puterea obișnuinței și Mai inteligent, mai repede, mai bine, bestselleruri New York Times

Există idei profunde pe fiecare pagină, povești care îți vor schimba felul cum muncești, felul cum conduci și impactul pe care îl ai asupra lumii. O recomand călduros, ca lectură de urgență.

Seth Godin, autorul cărții Linchpin

Daniel Coyle ne aduce o perspectivă nouă și ușor de înțeles și de aplicat a modului în care organizațiile de succes își motivează angajații. Recomand!

Marius Ștefan, Director General Autonom

Apariția ediției în limba română a cărții semnate de Daniel Coyle este susținută de Autonom.

Despre Autor

DANIEL COYLE este autorul mai multor bestselleruri New York Times, printre care The Secret Race, The Little Book of Talent, Codul Talentului (Lifestyle Publishing, 2013), Lance Armstrong's War, Hardball: A Season in the Projects și romanul Waking Samuel. În 2012 a câştigat Premiul „William Hill Sports Book of theYear”. Este redactor-colaborator al revistei Outside și consilier special al echipei de baseball Cleveland Indians. Locuiește în Cleveland, Ohio, pe parcursul anului școlar, iar vara, în Homer, Alaska, împreună cu soția sa Jen și cei patru copii ai lor.

Recomandări

S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:

Opinia cumpărătorilor