Raționalitatea

Ce este, de ce pare insuficientă, de ce este importantă
  • Titlul original: RATIONALITY: What It Is, Why It Seems Scarce, Why It Matters
  • Ediția I 2021, paperback
  • Traducător: Dan Crăciun
  • Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
  • 486 pagini
  • ISBN: 978-606-722-461-0

Disponibilitate: În stoc

Preț normal: 65,00 lei

Special Price 42,25 lei

Descriere

Detalii

În prezent, omenirea atinge noi culmi ale înțelegerii științifice și totuși pare că își pierde mințile. Cum poate o specie care a dezvoltat vaccinuri pentru COVID-19 în mai puțin de un an să producă atât de multe știri false, leacuri băbești și teorii conspiraționiste?

Pinker respinge clișeul cinic potrivit căruia oamenii sunt pur și simplu iraționali – troglodiți atemporali, împovărați de biasuri, erori și iluzii. La urma urmei, am descoperit legile naturii, ne-am prelungit și ne-am îmbogățit viața și am stabilit criteriile raționalității însăși. Dar, în realitate, gândim în modalități adecvate unor contexte rudimentare sub aspect tehnic, în care ne petrecem cea mai mare parte din viață, însă nu reușim să profităm de instrumentele puternice ale rațiunii pe care le-am descoperit de-a lungul mileniilor: logica, gândirea critică, probabilitatea, corelația și cauzalitatea, precum și căile optime de actualizare a opiniilor și de optimizare a alegerilor pe care le facem ca indivizi sau împreună cu alții. Aceste instrumente nu formează o parte standard a educației noastre și până acum nu au fost niciodată expuse clar și amuzant într-o singură carte.

Raționalitatea explorează, de asemenea, și forțele opuse: modul în care urmărirea rațională a interesului personal, solidaritatea sectară și mitologia reconfortantă se pot însuma, sporind iraționalitatea debilitantă dintr-o societate. Raționalitatea colectivă se întemeiază pe norme explicit concepute să promoveze obiectivitatea și adevărul. Raționalitatea este importantă. Conduce la alegeri mai bune în viața personală și în sfera publică și este forța motrice fundamentală a justiției sociale și a progresului moral. Mustind de obișnuita perspicacitate a lui Pinker și de apreciatul lui simț al umorului, Raționalitatea lămurește, inspiră și mobilizează.

În epoca noastră incertă, care prea adesea poate să pară atât de întunecată și de îngrijorătoare, Steven Pinker s-a distins ca o voce a pozitivității. — New York Times

O introducere plină de pasiune și de energie în universul instrumentelor gândirii raționale. Vibrantă, amuzantă și înviorătoare. The Times (London)

Pinker reușește să fie foarte riguros și totuși constant accesibil și amuzant, indiferent dacă examinează raționalitatea platformei prezidențiale a lui Andrew Young, benzile desenate Dilbert sau proverbele în idiș. Rezultatul este deopotrivă o elogiere a capacității oamenilor de a îmbunătăți lucrurile gândind cu atenție și o critică penetrantă a prostiei. — Publishers Weekly

O introducere cordială cu cititorul în sfera gândirii superioare prin cultivarea celei mai rare dintre rarități: un argument solid.Kirkus Reviews

New York Times Bestseller

Despre Autor

STEVEN PINKER este profesor de psihologie la Universitatea Harvard. De două ori finalist al Premiului Pulitzer și deținător al unui mare număr de distincții conferite pentru cercetările, cărțile și activitatea sa didactică, a fost ales membru al Academiei Naționale de Științe. A fost desemnat unul dintre primii 100 cei mai influenți oameni de revista Time și unul dintre primii 100 de gânditori marcanți pe plan global de revista Foreign Policy. Printre cărțile sale se numără The Blank State, The Stuff of Thought, Îngerii mai buni ai naturii noastre, Simțul stilului și Enlightenment Now.

Recomandări

S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:

Opinia cititorilor