- Descriere
-
Detalii
Jocul a fost întotdeauna mai important decât realizează cei mai mulți dintre noi. În această analiză plină de viață a forței jocului și a delectării, Steven Johnson ne oferă o istorie surprinzătoare a divertismentului popular. Autorul abordează domenii variate – de la bucătăria medievală și tavernele antice, până la cazinouri și malluri – și identifică ideile inovatoare din orice loc în care oamenii se străduiesc să se amuze pe ei înșiși, dar și pe alții.
Narațiunea lui Johnson este la fel de amuzantă ca și invențiile pe care le descrie. De-a lungul acestei călătorii, face nenumărate opriri surprinzătoare, de la concepte simple, la sisteme moderne complexe. Ne face cunoștință cu pitoreștii inovatori ai timpului liber: exploratorii, patronii, showmenii și artiștii care au schimbat mersul istoriei, inventând articole de lux, instrumente muzicale, mâncăruri exotice, spații publice, jocuri video și spectacole de magie. Johnson demonstrează că aceste tărâmuri de basm ale divertismentului au făcut mai mult decât să-i distreze pe deținătorii lor. În plus, acestea au contribuit în mod direct la revoluțiile economice și sociale care au transformat lumea modernă.
Johnson pledează convingător pentru ideea că oricine dorește să afle încotro se îndreaptă tehnologia și curentele sociale ar trebui să acorde maximă atenție modului în care ne jucăm. Dacă sunteți în căutarea viitorului, îl veți găsi oriunde oamenii se amuză la maximum.
ACEASTĂ CONTINUARE MULT AȘTEPTATĂ A CĂRȚII CUM AM AJUNS AICI EXPLOREAZĂ INOVAȚIILE REVOLUȚIONARE PE CARE LE-AM FĂCUT ÎN TIMP CE NE DISTRAM.
Cu ajutorul cărților elegante despre istoria inovației tehnologice, Steven Johnson a devenit unul dintre cei mai convingători susținători ai rolului colaborării în procesul de inovație. Erudiția lui Steven Johnson poate fi uluitoare.
THE WALL STREET JOURNAL
Un povestitor de prima clasă.
THE NEW YORK TIMES
Un enciclopedist.
LOS ANGELES TIMES
Mintea lui Steven Johnson lucrează în modalități uimitoare.
SEATTLE POST-INTELLIGENCER
Un as al istoriei ideilor.
THE GUARDIAN
Steven Johnson este echivalentul lui Darwin în materie de tehnologie. Prin intermediul unor observații și intuiții fascinante, ne explică originea ideilor.
WALTER ISAACSON, autorul cărților Steve Jobs – biografia autorizată și InovatoriiApariția ediției în limba română a cărții Wonderland este susținută de Erste Asset Management.
- Despre Autor
-
STEVEN JOHNSON a publicat zece bestselleruri, printre care Cum am ajuns aici, De unde vin ideile bune, The Invention of Air, The Ghost Map și Everything Bad Is Good for You. Fondator al unei varietăți de website-uri celebre, este gazda și corealizatorul serialului PBS How We Got to Now, distins cu Premiul Emmy. Johnson locuiește în Marin County, California, și la Brooklyn, New York, împreună cu soția sa și cei trei fii ai lor.
- Recomandări
-
S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:
-
Cum am ajuns aici
Preț normal: 47,20 lei
Special Price 37,76 lei
-
Cum am ajuns aici pentru tinerii cititori
Preț normal: 55,00 lei
Special Price 27,50 lei
-
Vizionar
Preț normal: 39,00 lei
Special Price 31,20 lei
-
- Opinia cititorilor
-
- Radu Cristian (13.12.2017) Wonderland o carte ce merita citita, apoi citita si iar citita. -
-
Este o carte foarte interesanta. In ea gasesti un mecanism al jocului. Joaca este o emotie extraordinara care duce la lucruri extraordinare. Banū Mūsā a fost un om care a folosit joaca intr-un mod dinamic. Wonderland este o carte care te introduce in lumea relativitatii jocului. Am descoperit ca pe langa cele 4 dimensiuni exista inca una, jocul. Fiecare om este capabil sa fie creativ intr-un mod uimitor. Este fascinant sa observi cum lumea este un moc de "joaca" fantastic.
STEVEN JOHNSON este un autor uimitor, aducand in lumina povesti extraordinare ale lumii. Cartea este o enciclopedie extraordinara si dinamica. Scopul acestei carti nu este unul lucrativ, ci unul creativ. Wonderland este o incursiune in lumea evolutie societatii in lumea creativitatii, diversitatii si a jocului.
Publica este editura de exceptie care a pus in publicare o carte ce merita sa fie in biblioteca oricarei persoane.