O viață pe planeta noastră

Mărturia mea și o viziune pentru viitor
  • Titlul original: A LIFE ON OUR PLANET: My Witness Statement and A Vision for the Future
  • Ediția I 2020, paperback
  • Traducător: Constantin Vlad
  • Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
  • 280 pagini
  • ISBN: 978-606-722-412-2

Disponibilitate: În stoc

Preț normal: 55,00 lei

Special Price 44,00 lei

Descriere

Detalii

Împărțim Pământul cu lumea vie – cel mai remarcabil sistem de susținere a vieții imaginabil, construit în miliarde de ani. Stabilitatea planetei a început să fluctueze imediat ce biodiversitatea ei a intrat în declin. Prin urmare, pentru a reface stabilitatea planetei noastre va trebui să-i refacem biodiversitatea, însuși lucrul pe care l-am eliminat. Este singura cale de scăpare din această criză pe care noi înșine am creat-o. Trebuie să resălbăticim lumea.

Am 94 de ani.
Am trăit o viață extraordinară.
Abia acum apreciez cât de extraordinară.

În tinerețe simțeam că explorez sălbăticia, că trăiesc în mijlocul naturii virgine – dar era o iluzie. Tragedia vremurilor noastre se întâmplă peste tot în jur, greu observabilă de la zi la zi – pierderea locurilor sălbatice ale planetei și a biodiversității ei.

Am fost martorul acestui declin. O viață pe planeta noastră este depoziția mea scrisă și o viziune pentru viitor. Este povestea felului în care am ajunsă să comitem asta, cea mai mare greșeală a omenirii, și a celui în care am putea să o îndreptăm dacă acționăm acum.

Avem o ultimă șansă finală de a crea căminul perfect și a reface lumea minunată pe care am moștenit-o.

Nu trebuie decât să vrem.

— Sir David Attenborough

Cartea a fost scrisă și produsă în parteneriat cu WWF. World Wide Fund for Nature este una dintre cele mai importante organizații internaționale care derulează în peste 100 de țări proiecte pentru conservarea naturii. Împreună cu WWF-România, te provocăm să citești mesajul lui Attenborough și să semnezi Legământul pentru Pământ.

Documentarul A Life On Our Planet, inspirat de carte, poate fi vizionat pe Neflix.

Cea mai bună carte de Știință și Tehnologie, Goodreads Choice Awards 2020

Despre Autor

Sir DAVID ATTENBOROUGH este cel mai cunoscut documentarist britanic al științelor naturii. Cariera sa de naturalist și om de televiziune se întinde pe aproape șapte decenii. Prima sa slujbă – după ce a absolvit Universitatea Cambridge și a petrecut doi ani în serviciul Marinei Regale – a fost la o editură londoneză. Apoi, în 1952, s-a alăturat BBC ca producător stagiar, aici având prima ocazie – serialul Zoo Quest (1954 – 1964) – să plece în expediții pe meleaguri îndepărtate și să filmeze scene intime cu animale sălbatice în habitatul lor natural.

A fost șeful BBC2 între 1965 și 1968, perioadă în care a introdus televiziunea color în Marea Britanie, după care a ocupat funcția de director de programe la BBC Television (1969 – 1972). În 1973 a abandonat complet funcțiile administrative și a revenit la scris și realizarea de documentare, impunându-se ca documentarist de talie mondială cu mai multe seriale de căpătâi, filmate pentru BBC, între care Life on Earth (1979), The Living Planet (1984), The Trials of Life (1990), The Private Life of Plants (1995), Life of Birds (1998), The Blue Planet (2001), Life of Mammals (2002), Planet Earth (2006) și Life in Cold Blood (2008).

Sir David a fost înnobilat în 1985, iar în 2005 a primit Ordinul de Merit. Este membru al Societății Regale și se află în avangarda inițiativelor de combatere a problemelor privind declinul speciilor și conservarea naturii.

Recomandări

S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:

Opinia cititorilor
Recomand - (14.11.2021)
Această carte este „acea” carte care ar trebui citită de către toată lumea; un ”wake-up call”, poate, pentru a conștientiza prețul pe care l-am plătit pentru a fi „aici” unde suntem. Recomand din tot sufletul!