Remarcabila viață a pielii

O călătorie intimă pe suprafața noastră
  • Titlul original: The Remarkable Life of the Skin: An Intimate Journey Across Our Surface
  • Ediția I 2021, paperback
  • Traducător: Adina Avramescu
  • Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
  • 376 pagini
  • ISBN: 978-606-722-426-9

Disponibilitate: În stoc

Preț normal: 55,00 lei

Special Price 44,00 lei

Descriere

Detalii

O explorare fascinantă a pielii sub aspectele sale fizice, psihologice și sociale complexe.

Oferind un înveliș corpului nostru gingaș și complicat, pielea este cel mai mare organ al nostru, cu cea mai rapidă dezvoltare. O vedem, o atingem și trăim în ea în fiecare zi. Este un habitat pentru lumea uimitor de complexă a microorganismelor și a funcțiilor fizice vitale pentru sănătatea și supraviețuirea noastră. Ea este totodată o uzină pentru eliminarea deșeurilor, un sistem de alarmă pentru bolile de sub ea și o barieră imunitară dinamică în calea infecțiilor. Unul dintre primele lucruri pe care le văd oamenii la noi, pielea este esențială pentru simțul identității noastre, furnizându-ne o semnificație socială și un simț psihologic al comunității. Și totuși pielea și modul fascinant în care funcționează ne sunt în mare măsură necunoscute.

Monty Lyman – tot atât de ușor de urmărit în proză pe cât este de explicit în cercetarea aflată la baza acesteia, amestecând povestiri memorabile din trecutul său și din experiența sa medicală – a scris o carte revelatoare, care explorează suprafața noastră exterioară și care ne va surprinde și ne va lămuri în egală măsură. Prin lentilele științei, sociologiei și istoriei – îndreptate asupra unor subiecte atât de diverse precum mecanica și magia atingerii (este uimitor cât de multe lucruri sunt cuprinse în simplul act al scoaterii cheilor din buzunar sau al deschiderii ușii), legătura strânsă dintre piele și stomac, ce se întâmplă imediat după ce ne tăiem cu o foaie de hârtie și cum o gustare de la miezul nopții poate genera o arsură de soare – Lyman ne conduce într-o călătorie de-a lungul celui mai subestimat și mai puțin cercetat organ al nostru și ne arată că pielea noastră este mai minunată, mai surprinzătoare și mai complexă decât ne-am imaginat vreodată.

Scopul lui Lyman este să-i învețe pe cititori să aprecieze un organ adeseori „invizibil la lumina zilei”. Autorul își propune să facă o analiză cuprinzătoare a pielii, incluzând secțiuni despre atingere, durere, istoria tatuajelor, știința melaninei, modul în care se raportează diferite religii la nuditate și despre efectele nocive ale expunerii la soare pentru sănătatea noastră generală. Într-un capitol intitulat „Safari pe piele”, Lyman face un tur al locatarilor pielii noastre. Să nu uităm că microbiomul pielii noastre se naște odată cu noi și cuprinde cel puțin tot atât de multe microorganisme câte celule avem în întregul nostru corp – poate de trei ori mai multe. Face parte din noi,
într-un mod foarte real, și servește unor scopuri pe care noi abia începem să le înțelegem. — New Yorker

Îndepărtează straturile celui mai mare și mai versatil organ pentru a scoate la iveală trăsăturile sale fizice, sociale și psihologice. Lyman ne oferă atât o știință a pielii, cât și multe dintre aspectele uimitoare și paradoxurile acesteia, împărtășindu-ne totodată numeroase sfaturi practice despre îngrijirea ei... Această sinteză strălucită va fi o lectură captivantă pentru toți cei care sunt interesați de sănătate și biologie. — Library Journal

Această privire microscopică asupra pielii este plină de revelații, de la micii acarieni la celulită și îngrijirea pielii...
O introducere captivantă în universul puțin cunoscut al pielii, descris de un scriitor nou talentat. — Sunday Times

Pe lista scurtă la Premiul Royal Society Insight Investment Science Book, 2019
Sunday Times Book of the Year

Despre Autor

Pentru a scrie Viața remarcabilă a pielii, doctorul MONTY LYMAN a cutreierat lumea, făcând cercetări inclusiv în Africa, Asia de Sud și Australasia. Și-a făcut studiile la Oxford, Birmingham și la Imperial College London. A lucrat într-unul dintre cele mai importante laboratoare de dermatologie din lume, a câștigat câteva premii naționale pentru lucrări de medicină și dermatologie și a ținut numeroase discursuri la conferințe naționale. În 2017 a câștigat Premiul Wilfred Thesiger Travel Writing pentru povestea călătoriei făcute în scopul unor cercetări dermatologice în Tanzania, prezentată de Colin Thubron, președinte al Royal Society of Literature. Trăiește în Oxford.

Recomandări

S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:

Opinia cititorilor