- Descriere
-
Detalii
Istoria informaţiei începe într-un timp profund diferit de al nostru, când fiecare gând şi fiecare rostire se risipeşte de îndată ce se naşte. De la invenţia scrierii şi alfabetelor până la mult timp neînţelesele tobe vorbitoare din Africa, Gleick mărturisește istoria tehnologiilor informaţiei care au schimbat însăşi natura conştiinţei umane.
De asemenea, el creionează portretele unor figuri cheie ce au contribuit la dezvoltarea inexorabilă a înţelegerii noastre moderne a informaţiei: Charles Babbage, bizarul inventator al primului mare computer mecanic; Ada Byron, sclipitoarea şi damnata fiică a poetului cu același nume; figuri precum Samuel Morse şi Alan Turing; şi Claude Shannon, creatorul teoriei informaţiei însăşi.
Acum trăim cu toții în era informaţiei. Cetăţenii acestei lumi devin vrând-nevrând experţi: fanatici ai biţilor, absorbiţi într-un potop de semne şi semnale, ştiri şi imagini, bloguri şi tweeturi.
O cronică şi o meditaţie revelatoare, care ne arată cum informaţia a devenit calitatea definitorie a erei moderne – sângele, combustibilul, principiul vital al lumii noastre.
„Înzestrat cu o abilitate extraordinară de a sintetiza informații și de a ne spune istorii fermecătoare, Gleick ne poartă într-o călătorie fascinantă de la un mod de a comunica la altul.” Publishers Weekly
„James Gleick este unul dintre cei mai bine documentați istorici ai științei moderne... Informația este o carte pentru toți cei care sunt interesați de rolul crucial pe care informația îl joacã în societatea noastrã.” American Scientist
„Gleick reușește un lucru uimitor, să translateze un subiect pe care mulți dintre noi îl consideră periferic într-un element central al existenței umane.” Time
„O carte fascinantă, un efort intelectual remarcabil." Washington Post
„Niciun alt autor nu este mai bine înzestrat decât Gleick pentru un asemenea tur de forță.” Wall Street Journal
- Despre Autor
-
James Gleick este autor, reporter, eseist și istoric al ştiinţei şi tehnologiei moderne. Prima lui carte, Chaos, finalistă National Book Award, a fost tradusă în douăzeci şi cinci de limbi. Biografiile sale, bestsellerurile Genius: The Life and Science of Richard Feynman şi Isaac Newton (Publica, 2011), s-au situat pe lista scurtă a candidaţilor la Premiul Pulitzer și sunt traduse în peste treizeci de limbi.
- Recomandări
-
S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:
-
De unde vin ideile bune
Preț normal: 47,20 lei
Special Price 37,76 lei
-
Înțelepciunea mulțimilor
Preț normal: 47,20 lei
Special Price 37,76 lei
-
Isaac Newton
Preț normal: 37,57 lei
Special Price 30,06 lei
-
Călătoria în timp
Preț normal: 45,00 lei
Special Price 36,00 lei
-
Haos
Preț normal: 59,00 lei
Special Price 47,20 lei
-
- Opinia cititorilor