- Descriere
-
Detalii
Avem tendința să credem că revoluțiile sunt zgomotoase, că sunt despre nemulțumiri și revendicări exprimate în gura mare, în văzul lumii. Dar ideile care stau la baza acestora au fost de regulă concepute în spații mai liniștite, în mici unghere în care membrii unei avangarde pot să șoptească între ei, să-și imagineze realități alternative și să discute despre cum să-și atingă țelurile. Această carte extraordinară identifică asemenea locuri de-a lungul secolelor și pe cuprinsul continentelor și avertizează că, într-o lume dominată de mediile de socializare, ele vor dispărea probabil curând.
Gal Beckerman ne duce înapoi în secolul al XVII-lea, la corespondența care a aprins scânteia revoluției științifice, și apoi mai departe în timp, pentru a examina o serie de motoare ale schimbării sociale: petițiile care au asigurat dreptul de vot în Anglia anilor 1830, revistele care au dat glas furiei femeilor la începutul deceniului 1990 și chiar aplicațiile folosite de epidemiologii care s-au luptat cu pandemia de COVID-19 în umbra unei administrații inepte. În fiecare dintre aceste cazuri, Beckerman ne arată că mișcările noastre sociale cele mai hotărâtoare – de la decolonizare la feminism – au luat naștere în rețele discrete, închise, care au permis unui mic grup să-și incubeze ideile înainte de a le difuza pe scară largă.
Dar Facebook și Twitter înlocuiesc aceste spații private prolifice, în detrimentul activiștilor din întreaga lume. De ce s-a destrămat Primăvara Arabă? De ce Occupy Wall Street nu a câștigat niciodată tracțiune? Și-a împlinit Black Lives Matter întregul potențial? Beckerman ne arată ce le lipsește acestor noi ecosisteme ale mediilor de socializare: totul de la răbdare până la concentrare – și ne oferă o rețetă pentru a cultiva din nou idei radicale. Lirică și profundă, Liniștea de dinainte privește spre trecut pentru a ne ajuta să ne imaginăm un viitor diferit.
Excelentă… Printre bucuriile oferite de Liniștea de dinainte se numără și modul în care reformulează detaliile aparent neimportante ale conversației cotidiene pentru a scoate în evidență caracterul lor tacit subversiv. — CHICAGO TRIBUNE
Liniștea de dinainte este o carte deopotrivă neobișnuită și încântătoare... Studiile de caz ale lui Beckerman, care acoperă o perioadă lungă din istorie, și talentul său de narator asigură unicitatea și valoarea acestei cărți. — WASHINGTON POST
În loc de o altă ieremiadă pesimistă a spațiului virtual, Beckerman ne oferă o serie de narațiuni istorice foarte detaliate, profund analizate și relatate, pentru a ne ajuta să facem un pas în lateral și să ne gândim de unde vor veni următoarele idei radicale, cele de care vom avea nevoie dacă vrem să depășim un veac catastrofic. — LOS ANGELES REVIEW OF BOOKS
Cinematică, comprehensivă, subtil ambițioasă. Beckerman ne poartă într-un tur istoric magic – Aix-en-Provence în 1635, Moscova în 1968, Sausalito în 1985 –, reușind să ne imerseze în aceste lumi și adunând cu răbdare detalii. — Andrew Marantz, THE NEW YORKERRareori o carte oferă un nou mod de a privi schimbările sociale. Liniștea de dinainte exact asta face. — Walter Isaacson
O performanță pătrunzătoare a intelectului. Această carte ar trebui citită de oricine este interesat să gândească. — Andrew Solomon
O explorare fascinantă și importantă a modului în care ideile care schimbă lumea incubează și se răspândesc. — Steven Pinker
Liniștea de dinainte ajută cititorii să-și imagineze și să se alăture unei conversații mai bune în bucătăria ideilor. — FINANCIAL TIMES
Una dintre cele mai notabile cărți ale anului 2022, The New York Times
NYT Editors’ Choice - Despre Autor
-
Gal Beckerman este senior editor la The Atlantic, unde scrie despre cărți. Este autorul mult elogiatei When They Come for Us, We'll Be Gone, care a câștigat National Jewish Book Award și Sami Rohr Prize și a fost considerată una dintre cele mai bune cărți ale anului 2022 de The New Yorker și The Washington Post. Are un doctorat în comunicare de la Columbia University și scrie pentru multe publicații, inclusiv The New Republic și The Wall Street Journal. Locuiește în Brooklyn împreună cu soția lui și cu cele două fiice ale lor.
- Recomandări
-
S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:
-
Îngerii mai buni ai naturii noastre
Preț normal: 119,00 lei
Special Price 95,20 lei
-
Vaccinul
Preț normal: 65,00 lei
Special Price 32,50 lei
-
Wanting
Preț normal: 65,00 lei
Special Price 32,50 lei
-
Era capitalismului de supraveghere
Preț normal: 139,00 lei
Special Price 111,20 lei
-
- Opinia cititorilor