Calypso

  • Titlul original: Calypso
  • Ediția I 2022, paperback
  • Traducător: Constantin Vlad
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm
  • 232 pagini
  • ISBN: 978-606-722-516-7

Disponibilitate: În stoc

49,00 lei
Descriere

Detalii

Dacă ai râs vreodată la poveștile vesel-mizantrope ale lui David Sedaris, ai fi tentat să crezi că știi ce te așteaptă în Calypso. Greșit.

Când își cumpără o casă pe plajă, într-o zonă de coastă din Carolina, Sedaris are în minte concedii lungi și relaxante, petrecute jucând jocuri de societate și bronzându-se în compania celor pe care îi îndrăgește mai mult. Iar viața în Sea Section, cum și-a botezat el casa de vacanță, se dovedește a fi exact atât de idilică pe cât și-a imaginat-o, cu excepția unei mici revelații: e imposibil să pleci în vreun concediu departe de tine însuți.

În această carte, Sedaris își concentrează formidabila putere de observație asupra vârstei mijlocii și a mortalității. Nu te lăsa păcălit: aceste povestiri sunt foarte, foarte amuzante, Calypso fiind o carte care te poate face să râzi cu sughițuri. Puterea de observație a lui Sedaris nu a fost nicicând mai ascuțită, iar capacitatea lui de a-i face pe cititori să râdă de șoc rămâne fără egal. Dar o bună parte a comediei întâlnite aici izvorăște din acel moment tumultuos în care corpul te trădează, iar tu îți dai seama că povestea vieții tale descrie mai mult trecut decât viitor.

Aceasta este o lectură de plajă pentru oamenii care detestă plajele și o lectură obligatorie pentru cei care urăsc flecăreala, dar care gustă o glumă bună despre tumori. Calypso este cea mai sumbră și, în același timp, cea mai afectuoasă carte a lui Sedaris de până acum – și se prea poate să fie și cea mai bună.

Sincer, contemplativ și chiar tandru. Sedaris te face să râzi chiar în timp ce te întoarce ușor către întunecimea pe care trebuie să o înfruntăm cu toții.Caroline Leavitt, San Francisco Chronicle

Observațiile lui Sedaris sunt mai dure și, deseori, mai sumbre decât în textele lui anterioare. Ironia și incisivitatea care îl fac să fie adorabil rămân la fel.Lauren Hubbard, Harper's Bazaar

Neobișnuit de incisivă. Avem aici senzația palpabilă a unui bărbat care devine conștient de propria mortalitate, în felul său ciudat, dar care-și prețuiește norocul și pe cei dragi.Moira Macdonald, Seattle Times

Cea mai deschisă și mai personală carte a lui Sedaris de până acum. Și totuși găsește loc berechet pentru râs.Seija Rankin, Entertainment Weekly

Sedaris demonstrează încă o dată ce îl face să fie cel mai bun umorist american al prezentului: capacitatea remarcabilă de a combina personalul cu politicul, lumescul cu profanul, mizeria cu sublimul și veselia cu afecțiunea.Heller McAlpin, NPR

Despre Autor

Grație umorului sarcastic și a spiritului său critic incisiv, David Sedaris a devenit unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani de satiră. Priceperea cu care analizează eufemismul cultural și corectitudinea politică dovedește că este numit pe drept unul dintre cei mai fini observatori ai condiției umane actuale. Este autorul bestsellerurilor
În pielea goală, Eu o să vorbește drăguț cândva, Să explorăm diabetul cu bufnițe și Însușirea bunului găsit.

Cărțile sale au fost tipărite în șapte milioane de exemplare și au fost traduse în 25 de limbi. Multe dintre poveștile pe care le spune cu atât de mult haz sunt autobiografice și autoironice, fiind legate de familia sa, de copilăria petrecută în Carolina de Nord, de homosexualitatea sa și de viața în Franța și în Anglia.

Eseurile sale apar cu regularitate în Esquire și The New Yorker. Împreună cu sora sa, Amy Sedaris, cu care formează o echipă pe care au denumit-o „The Talent Family”, a scris mai multe piese care au fost puse în scenă la La MaMa, Lincoln Center şi Drama Department din New York.

În 2001 i-a fost decernat Thurber Prize for American Humor și a fost numit de revista Time „Umoristul anului”. A fost nominalizat la două premii Grammy la categoriile Best Spoken Word Album („Dress Your Family in Corduroy & Denim”) și Best Comedy („David Sedaris: Live at Carnegie Hall”).

Recomandări

S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:

Opinia cititorilor