Scurtă istorie a tuturor

Ce povești spun genele noastre

  • Titlul original: A Brief History of Everyone Who Ever Lived
  • Ediția I 2017, paperback
  • Traducător: Anca Bărbulescu
  • Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
  • 432 pagini
  • ISBN: 978-606-722-270-8

Disponibilitate: În stoc

Preț normal: 55,00 lei

Special Price 44,00 lei

Descriere

Detalii

Povestea aceasta este despre tine.

Spune cine ești și cum ai apărut. Este povestea ta unică, la fel cum unică este pentru fiecare dintre cei 100 de miliarde de oameni moderni care au văzut vreodată lumina zilei. În același timp, este povestea noastră colectivă, pentru că fiecare purtăm în genom istoria speciei – nașteri, morți, boli, războaie, foamete, migrații și sex din belșug.

De la prima descifrare, în 2001, genomul uman a făcut obiectul unei multitudini de afirmații, contraafirmații și mituri. De fapt, după cum explică Adam Rutherford, genomurile noastre trebuie citite nu ca pe manuale de instrucțiuni, ci ca niște poeme epice. ADN-ul determină mult mai puține despre noi ca indivizi decât ni s-a spus, dar enorm de multe despre noi ca specie.

În această călătorie captivantă prin peisajul tot mai vast al geneticii, Adam Rutherford ne dezvăluie ce ne spun genele despre istorie și ce ne spune istoria despre gene. De la oameni de Neanderthal la crimă, de la capetele roșii la rasă, de la regi morți la ciumă, de la evoluție la epigenetică, volumul de față este un portret nou, care iluminează și desființează mituri, al nostru așa cum suntem și al devenirii noastre.

Magistrală, informativă și fermecătoare.
PETER FRANKOPAN

Amplă, plină de spirit și de surprize și presărată cu revelații sclipitoare. Rutherford dezvăluie istoria epică a speciei umane, înscrisă în ADN.
ALICE ROBERTS

Genetica ne deschide calea spre trecut mai larg ca niciodată. Adam Rutherford pune genele la locul lor din genealogie cu mare talent.
MATT RIDLEY

Încântător de captivantă, spirituală, bine informată și profundă. Rutherford înlătură mai bine decât oricare alt autor ceața din jurul geneticii și ne prezintă ce are de spus genetica modernă despre identitatea, istoria și viitorul nostru.
ED YONG, autorul cărţii Cuprind mulţimi

Cartea lui Adam Rutherford este bine scrisă, stimulatoare și interesantă. Și, lucru și mai important, are dreptate în toate privințele.
RICHARD DAWKINS, autorul cărții Gena egoistă

Despre Autor

Dr. Adam Rutherford este autor de texte științifice și om de radio și televiziune. A studiat genetica la University College din Londra și, în timpul doctoratului pe tema dezvoltării ochiului, a făcut parte din echipa care a identificat prima cauză genetică a unei forme de orbire manifestată la copii.

A scris articole și a prezentat numeroase emisiuni, printre care Inside Science, pentru Radio 4, The Cell, pentru BBC Four și Playing God, despre dezvoltarea biologiei sintetice, pentru publicația științifică Horizon. Prima lui carte, Creation, despre originea vieții și biologia sintetică, apărută în 2013, a primit critici excelente și a fost printre finalistele candidate la premiul Wellcome Trust.

www.adamrutherford.com
[Twitter] @AdamRutherford

Recomandări

S-ar putea să fii interesat și de următoarele produse:

Opinia cititorilor