Tot ea...

Becoming Meryl Streep
  • Titlul original: Her Again
  • Ediția I 2016, paperback
  • Traducător: Anca Bărbulescu
  • Dimensiuni: 13 x 20 cm
  • 360 pagini
  • ISBN: 978-606-722-208-1

Disponibilitate: În stoc

39,00 lei
Descriere

Detalii

Portretul unei femei, al unei ere, al unei profesii: prima biografie solid documentată a lui Meryl Streep – „Doamna de fier” a actoriei, nominalizată la nouăsprezece Oscaruri și distinsă cu trei – care îi explorează începuturile și încercările de a înțelege iubirea, feminismul și propriul talent uluitor.

Tot ea... este o perspectivă intimă asupra maturizării artistice a celei mai mari actrițe a unei generații, de la carul triumfal de la balul absolvenților din liceul ei suburban din New Jersey, de-a lungul zilelor de început pe scena de la Vassar College și Facultatea de Actorie Yale în anii de glorie ai acesteia, până la rolurile care au făcut-o celebră, din Vânătorul de cerbi, Manhanttan și Kramer contra Kramer. Michael Schulman, colaborator la The New Yorker, scoate în evidență ascensiunea ei amețitoare pe scenele New Yorkului; povestea ei de dragoste pasională și tragic de scurtă cu actorul John Cazale; căsătoria ei cu sculptorul Don Gummer; și evoluția ei, ca tânără în anii 1970, care se lupta cu ideile în continuă schimbare despre feminism, căsnicie, iubire și sacrificiu.

Această poveste captivantă, cu opt pagini de fotografii alb-negru, despre parcursul uneia dintre cele mai respectate cariere artistice contemporane, prezintă o tânără talentată, care își descoperă darurile extraordinare într-o perioadă de transformări enorme, și oferă o imagine de culise rară din viața actriței cu mult înainte să fi ajuns la rangul de simbol.

Talentul trage la talent, iar Meryl Streep a primit, în persoana lui Michael Schulman, biograful pe care îl merită – priceput și fluent. Are vocea ideală pentru a surprinde cea mai mare actriță americană de cinema la apogeul carierei ei strălucite.

Peter Biskind, autorul cărții Easy Riders, Raging Bulls

Tot ea... nu este doar o biografie captivantă, ci și o analiză a alchimiei jocului actoricesc de elită. Cu o documentare cuprinzătoare și un entuziasm molipsitor, Michael Schulman celebrează talentul artistic al lui Streep și, în același timp, umanizează un simbol.

Tavi Gevinson, fondatoare și redactor-șef al revistei Rookie

În sfârșit, o ocazie de a o vedea de aproape pe una dintre cele mai mari actriţe – ce să mai, pe cea mai mare – cum farmecă publicul din prima zi, cum sucește capete și frânge inimi la fiecare pas, în timp ce urcă spre Panteon. Îți mulțumesc, Michael Schulman, că ne-ai apropiat în sfârșit de atât de multe personaje interpretate de ea – de la Linda din Vânătorul de cerbi la Joanna din Kramer contra Kramer – personaje aduse la viață de surplusul de talent unic, aproape jenant, al lui Streep.

Sam Wasson, autorul cărților Fifth Avenue, 5 a.m. și Fosse

Despre Autor

Michael Schulman este colaborator și redactor la departamentul artistic de la The New Yorker. Lucrările sale au apărut în The New York Times, The Believer și alte publicații. Trăiește la New York.

Opinia cumpărătorilor
Felicitari! - (28.05.2017)
Tot ea... Becoming Meryl Streep de Michael Schulman (Victoria Books) 2016****

Irespirabila Streep

Îmblânzirea scorpiei. Cea mai bună actriţă din istoria omenirii. Trei statuete Oscar. Joanna (în Kramer vs. Kramer, 1979), Sophie (Sophie's Choice, 1982) şi Margaret (Iron Lady, 2011). Deocamdată.
Premiile fiind amintite, trecem la Karen (din Silkwood, 1983), Helen (Ironweed, 1987) şi Suzanne (Postcards from the Edge, 1990) şi apoi la recentele, Donna (din Mamma Mia, 2008), Ricki (Ricki and the Flash, 2015) şi mai ales la, excepţionala Florence (Florence Foster Jenkins, 2016). "Interpretarea ei are caracteristicile la care trag Oscarurile - personalitate istorică, proteze geriatrice, antrenament pentru accent -, dar e vorba de aceleaşi calităţi care au încadrat-o, de decenii, într-o categorie strâmtă."
De ce ar trebui să pierdem timpul citind despre Meryl Streep şi filmele ei în cartea redactorului de la The New Yorker? O să încerc să răspund la această întrebare, motivând totodată, şi încadrarea acestei recenzii în revista noastră virtuală, artasunetelor.ro (dacă nu v-aţi dat seama deja...). Portretele însufleţite de Mary Louise "Meryl" Streep (n. 22 iunie 1949) înseamnă pentru fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, adult sau tânăr, mai mult sau puţin instruit, cinefil sau simplu consumator de film, concretismul artei cinematografice, sub toate aspectele ei afective, melancolice, pasionale, armonice, feministe. Biograful Michael Shulman surprinde în amănunt ascensiunea acestei mari actriţe, într-adevăr, cea mai convingătoare artistă a vremurilor noastre. Jocul ei de geniu, talentul uluitor de firesc de-a intra în pielea oricărui personaj ales, şi nu în ultimul rând, capabilităţile vocale stau la baza unui triumf al artei cinematografice. Graţie talentului ei vedem altfel filmul şi rămânem captivi magiei cinematografice. Autorul acestui bestseller a descoperit talentul nativ şi transformarea într-un simbol al celei de-a şaptea arte. Studiul "anilor care au preschimbat-o pe Meryl dintr-o majoretă fermecătoare în celebritatea de neoprit din Iubita locotenentului francez şi Alegerea Sophiei nu au fost lipsiţi de exigenţele care au transformat şi America, şi femeile, şi filmul. Povestea ascensiunii ei este şi povestea bărbaţilor care au încercat să o modeleze, s-o iubească sau s-o pună pe un piedestal." Cartea trebuie citită cu un respect pentru adevăr şi mai ales, lăsând la o parte prejudecăţile masculine, conform cărora "călugăriţa" Streep mistuie orice pentru a-şi îndeplini scopul. Fie el şi profund feminist. "N-am avut ceea ce se numeşte o copilărie fericită. ... Copii mă fugăreau până mă urcam într-un copac şi mă loveau cu beţele peste picioare până-mi dădea sângele. Mai eram şi urâtă." (Meryl Streep)
Cele şapte capitole ale cărţii "Her again: Becoming Meryl Streep" sunt coordonatele temporal-istorice ale etapelor parcuse de adolescenta Mary în anii de liceu, apoi la colegiul Vassar, primul rol serios Miss Julie 1969, după care Femeia cea bună din Seciuan şi formarea unei "imagini" Meryl Streep în presa studenţească. Imediat după absolvire, 30 mai 1971, Meryl se delecta cântând în afara scenei, melodii de jazz clasice, pe care le învăţase de la mama ei. Al treilea capitol ne oferă povestea "taberei de antrenament" de la Yale, despre care Sigourney Weaver spunea: "Totul se învârtea în jurul politicii. Nici acum nu ştiu ce vroiau de la mine. În continuare cred că aveau, probabil, un ideal platonic al rolului feminin principal, la înălţimea căruia eu n-am reuşit niciodată să mă ridic. Şi nici n-aş vrea să-o fac." Poreclită "Prinţesa de gheaţă", Meryl avea să se dezvăluie lumii în aceşti frumoşi ani de studenţie, iar apariţia sa în campus devenise năucitoare pentru colegii ei. Alegerea în rolul Constance Garnett, din parodia Idioţii Karamazov, avea să-i definească personalitatea. Domina piesa, adăuga improvizaţie, acapara atenţia tuturor, dar şi invidia unora (de ex. Tom Haas, profesor de actorie la Yale), pentru că, întrupase "inima acţiunii". Rolul Constance era "extravaganţa dincolo de orice măsură cu plenitudinea convingerii". Succesul personajului Constance se va metamorfoza ulterior in Miss Havisham din celebrul clasic Marile Speranţe (Great Expectations). Totodată cu refacerea evoluţiei artistei, autorul cărţii, leagă conştient viaţa ei sentimentală, de momentele de triumf cu cele în cumpănă. Câţi au curtat-o, câţi au iubit-o, pe cine a încercat să cucerească artista, cu cine a fost căsătorită, menajeria rolurilor de tinereţe, sunt detalii picante pentru trepăduşi de can-can, din presa dâmboviţeană, pot spune că, într-un fel, cartea se adresează şi lor. Nu trec la următorul capitol, al patrulea, fără să reproduc un citat: "Pe 19 mai, promoţia 1975 a intrat în campusul vechi, îmbrăcaţi în toci şi robe de absolvenţi. În marea de negru, o singură femeie ieşea în evidenţă ca o explozie de lumină. Era Meryl Streep, într-o rochie de picnic de un alb strălucitor. Văzută din cerul de peste Connecticut, ar fi arătat, probabil, ca un diamant care scânteia din noroi. Din nou, Meryl depăşise pe toată lumea".
Isabella. Două diplome, 26 de ani, o stea fără egal. Şi totuşi consacrarea nu se ivea. Pentru cei care, rămân doar cu lectura acestui articol, despre cartea lui Michael Schulman, trebuie să menţionez că, nici subsemnatul nu a fost sedus de primele creaţii actoriceşti marca Streep, însă recunosc că, după Sophie's Choice, lucrurile nu au mai stat la fel, în sensul în care mi-am "apropiat", spre a mă convinge, absolut tot ce puteam găsi în comerţ sau la prietenii cinefili, mult mai conştienţi decât mine, de valoarea fără replică a acestei mari vedete a cinema-ului american. Aşadar, sper că veţi parcurge drumul normal al cineamatorului şi veţi alege, din oferta vizuală youtube sau from anywhere, lucru pentru mine era total imposibil, în alte timpuri. Un bun început şi îndrumar este această carte, acest capitol şi această primă mare recunoştere. Isabela din Măsură pentru măsură (rol în cadrul evenimentului anual Shakespeare in the park), una din piesele-problemă ambigue ale lui Shakespeare, îi oferă prilejul de-a se remarca, de-a stârni invidia şi, cum o ştim/ştiţi deja, de-a râde în nas, criticilor. Era finalul strădaniei sale de-a nu juca în piese slabe, piese fără ecouri în presă. Nu refuzase roluri de improvizaţie, juca la foc automat, cinci piese pe lună şi era conştientă că industria filmului avea prejudecăţi legate de aspectul fizic şi sex. Lumea teatrului o cerea, o răsplătea şi bineînţeles, rafina. "Simţim schimbul sexual dintre ea şi Angelo" scria un critic din Times despre rolul din Isabela. Partenerul şi prietenul ei, John Cazale, este celebrul Fredo din Naşul (1 şi 2), subiectul principal al capitolului 5, un actor de nemăsurat talent, ce ne-a lăsat (doar!) 5 roluri în mari filme de Oscar (The Conversation, Dog Day Afternoon, The Deer Hunter). "Meryl era fascinată de creatura aceasta bizară, tandră, cu aer de şoim, care exercita asupra ei o vrajă pe care nu reuşea să o explice..."
Ultimele două roluri prezentate în capitolele 6 şi 7, Linda, respectiv Joanna, despre care ne povesteşte cu lux de amănunte Schulman, sunt mai aproape de imaginea Streep pe care o cunoaştem şi savurăm (unii!) în iconografia sa de roluri, atât de potrivit alese. Este posibil ca Meryl să ne surprindă (plăcut) şi cu alte roluri de invidiat în viitor, astfel că, numai bine, începeţi să o descoperiţi în naraţiunea de faţă. Valoroasa traducere despre Maryl Streep se încheie cu două bibliografii explicative ce oferă referinţe lămuritoare, asupra personajelor secundare prezente în carte, şi informaţii privind cele 528 de note, ce oferă detalii precise şi remarci spirituale, care ne completează şi colorează spaţiul istoric de început, al admirabilei stele de cinema. "Nu li se părea o stea de cinema. Li se părea o actriţă de caracter." Până la rolul Joanna din Kramer contra Kramer, am spune, noi! "Eu consider că baza feminismului are de-a face cu eliberarea bărbaţilor şi a femeilor din rolurile prestabilite." (Meryl Streep)
Patru ani mai târziu o auzim cântând în Karen Silkwood. Interpretarea ei este bună. O pot spune chiar cu admiraţie, detaşându-mă de partizanatul progresist al firii mele de colecţionar. Ca să ne înţelegem! Nu poţi cânta în spiritul submediocru al lui Florence Foster Jenkins decât dacă eşti o bună cântareaţă. Şi nu chiar una mioritică, cu minimum de studii muzicale. A învăţat să cânte la vioară, pentru rolul Roberta din Music of the Heart (1990), în circa două luni, exersând şase ore pe zi! Ar trebui o concluzie de final. Kiss Me, Petruchio!

Radu Lupaşcu
23 mai 2017