Bono

Deşi au trecut deja 34 de ani de la lansarea trupei U2, Bono (Paul David Hewson) – The Edge (David Howell Evans) – Larry Muelen Jr – Adam Clayton, sunt şi în acest moment pe val, ba aş putea afirma că se află chiar pe valul cel mai mare. Pentru că ne place sau nu ne place, U2 adună zeci de mii de oameni din întreaga lume la concerte, vând sute de milioane de discuri, şi în ciuda antipatiei evidente faţă de coroana britanică, au reuşit să se impună chiar şi în faţa spectatorilor din Albion. Şi asta, deoarece cei patru muzicieni nu au rămas niciodată tributari trecutului ci au ştiut să se adapteze din mers la noile orientări muzicale făcând faţă cu succes tuturor provocărilor venite din partea vedetelor de conjunctură. Aşa cred că se explică cele 22 de premii Grammy primite de-a lungul carierei de formaţia U2 .

În plus, Bono s-a implicat activ în misiuni umanitare în multe state din lumea a 3 – a, iar activitatea sa, de lobby pentru ţărilor sărace, a fost apreciată de numeroase personalităţi politice precum fostul secretar general ONU - Kofi Annan, Nelson Mandela, arhiepiscopul Desmond Tutu, Bill Clinton, John Hume sau Tony Blair, şi a fost răsplătită cu tilul de Cavaler al Legiunii de Onoare şi titlul de „Omul anului 2005” acordat de revista „Time”, fiind nominalizat în anul 2007 şi la „Premiul Nobel pentru Pace”.

Autoarea acestui volum, Laura Jackson, care şi-a făcut o vocaţie din publicarea unor cărţi biografice, ea ocupându-se, printre alţii, şi de Paul Simon, Queen sau The Rolling Stones, a reuşit să facă o documentare serioasă şi să prezinte în manieră atractivă principalele momente din activitatea lui Bono. Interesante mi s-au părut şi titlurile celor 14 capitole ale volumului: rebel – încrezător – începător – acolit – revoluţionar – filantrop – idol – salvator – egocentric – activist – cameleon – pacifist – cruciat – ambasador, o înşiruire de cuvinte care fac o caracterizare cât se poate de completă a personalităţii lui Bono.

În anul 2000, cea mai apreciată revistă de muzică rock din lume, „Rolling Stones”, prin intermediul condeiului lui Anthony Bozza, nota: „Bono e profet şi preot, star şi simbol, un personaj emblematic care s-a folosit de vocea lui inconfundabilă pentru a seduce şi pentru a avea un cuvânt important de spus în muzică şi în activismul politic. U2 nu a privit înapoi şi, prin experimentele muzicale, prin arta spectacolului, U2 rezistă de mai mult de douăzeci de ani”.

Ideea de a publica o carte biografică despre o personalitate marcantă a muzicii rock din ultimii 30 de ani este salutară, dar, am să închei cu un scurt reproş. Cartea Laurei Jackson, a fost scrisă şi publicată în 2001, în timp ce ediţia română a apărut în 2010. Aşadar, au trecut 9 ani de succese a trupei U2, pe care editorii români nu au reuşit să-i updateze. Puteau să o facă dacă apelau la un cronicar rock din România care sunt convins că ar fi reuşit să documenteze, printr-un capitol suplimentar, anii respectivi. Practic biografia Bono, scrisă de Laura Jackson, se încheie la albumul „All That You Can’t Leave Behind” şi la turneul „Elevetion Tour”, astfel că albumele ulterioare, „How To Dismantle An Atomic Bomb” sau „No Line No Horizon”, ambele No. 1 în Billboard Top 200 şi cele două turnee „sold out”: „Vertigo Tour” şi fenomenalul „U2 – 360 0 Tour” sunt ignorate.

Oricum, volumul Laurei Jackson merită citit deoarece oferă multe informaţii extrem de interesante despre activitatea unei formaţii care se pregăteşte să lanseze în luna mai 2011, cel de-al 13 album de studio: „Working With Danger Mouse”. Şi dacă nu este vorba despre simple zvonuri, aşteptăm cu interes inaugurarea Stadionului Naţional şi concertul U2 de la Bucureşti din luna septembrie, din cadrul „U2 – 360 0 Tour”.

Nelu Stratone
4 februarie 2011