A da și a lua

O abordare revoluționară a succesului
  • Editia I 2013, paperback
  • Traducator: Dan Crăciun
  • 14,5 x 20,5 cm
  • 440 pagini
  • Pret: 56,83 lei
  • ISBN: 978-606-8360-40-9
  • Disponibilitate: Stoc epuizat
56,83 lei
+ Adaugă la wishlist
  • Timp de generații, am fost obișnuiți să fim atenți doar la factorii individuali care ne aduc mai aproape de succes: pasiunea, munca susținută, talentul și norocul. Dar în ziua de azi, succesul devine din ce în ce mai dependent de modul în care interacționăm cu ceilalți. S-a dovedit faptul că atât la locul de muncă, cât și în viața de zi cu zi oamenii acționează fie ca un donator, fie ca un profitor negustor. Pe când profitorii își doresc să obțină cât mai multe de la ceilalți fără a da nimic în schimb, iar negustorii caută un schimb avantajos pentru ambele părți implicate, donatorii sunt acel gen rar de oameni care contribuie decisiv la succesul celorlalți fără însă a cere ceva în schimb.

    „Când veţi fi sfârşit de citit această carte, s-ar putea să reconsideraţi unele dintre presupoziţiile voastre fundamentale privind succesul. Dacă sunteţi nişte donatori care se sacrifică, veţi găsi o mulţime de idei care să vă ajute să urcaţi de la bază către vârful piramidei succesului. Iar dacă deocamdată tindeţi să fiţi profitori, s-ar putea să vă tenteze o reorientare în direcţia dărniciei, încercând să dobândiţi abilităţile acestei rase umane în necontenită creştere, a celor care dobândesc succesul oferind ceva celorlalţi. Dar dacă o faceţi numai de dragul succesului, probabil nu va avea efect.” Adam Grant

    „În această carte, Adam Grant ne aduce dovezi de netăgăduit pentru o abordare revoluționară asupra modului în care gândim succesul atât în afaceri, cât și în viața de zi cu zi. Pe lângă caracterul fundamental înălțător al tezei pe care o susține, cititorii vor fi absolut încântați de modul în care o face. A da și a lua este o lectură fundamentală!” Robert Cialdini, autor Persuasiunea: știință și practică (Publica, 2013)

    A da și a lua risipește credința înrădăcinată care îi identifică pe cei care dăruiesc cu niște caractere slabe, iar pe profitori cu niște indivizi puternici. Grant încurajează și ne demonstrează importanța comportamentelor prosociale.” Dan Ariely, autor Irațional în mod previzibil (Publica, 2010)

    „Adam Grant definește o cale de a obține succesul bazată pe modul în care interacționăm cu clienții și colegii noștri, dar și o modalitate total nouă de a adminstra și crește o afacere.” Tony Hsieh, CEO Zappos.com și autor Cum să livrezi fericire (Publica, 2012)

    „Băieții buni termină pe primul loc și Adam Grant știe foarte bine de ce. A da și a lua e o lectură surprinzător de ingenioasă și o carte pe care nu-ți poți permite să n-o citești.” Daniel Gilbert, autor Stumbling on Happiness

  • Adam Grant este cel mai tânăr profesor titular de la The Wharton School, dar și cel mai bine cotat cadru didactic din cadrul acestei facultăți. Este considerat unul dintre experții de frunte în problematica succesului și a muncii organizaționale, publicând peste 50 de articole pe aceste subiecte în publicații precum Harvard Business Review, The New York Times, The Wall Street Journal, Time Magazine și USA Today. Ca o recunoaștere a meritelor sale, BusinessWeek l-a inclus pe lista celor mai buni 40 de profesori din lume cu vârsta de sub 40 de ani. Lista organizațiilor cu care a colaborat de-a lungul timpului include nume precum Google, IBM, Citigroup, Merck, The World Economic Forum, ONU, U.S. Army, U.S. Navy sau Air Force.

    Adam Grant are un doctorat în psihologie organizațională obținut la Universitatea din Michigan și un master obținut la Harvard. Pentru mai multe detalii despre Adam Grant și munca sa de cercetare accesați www.giveandtake.com

  • Adaugă primul comentariu al acestui produs