Paşi mici, schimbări mari

Cum să ajungem mai uşor la obiectivele greu de atins
  • Titlul original: Small Move, Big Change
  • Ediția I 2015, paperback
  • Traducător: Alexandra Vodniţchi, Vasile Decu
  • Dimensiuni: 14,5 x 20,5 cm
  • 272 pagini
  • ISBN: 978-606-722-026-1

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Detalii

Paşi mici, schimbări mari este un proiect al editurii Publica, susținut de Stand for Development.

Fie că vrem să slăbim, să facem economii, să fim mai organizați sau să avansăm în carieră, mereu ne stabilim obiective, dar, de nenumărate ori, nu reușim să le ducem la bun sfârșit. Potrivit lui Caroline Arnold, un strateg experimentat de pe Wall Street, promisiunile făcute de Anul Nou, de exemplu, sunt sortite eșecului deoarece ne cheltuiesc rezervele limitate de voință într-o luptă futilă cu un pilot automat, format din comportamente și atitudini foarte puternic înrădăcinate. Pentru a putea face schimbări permanente, trebuie să ne concentrăm pe un anume tip de comportament și să ne propunem să îl adoptăm.

Pași mici, schimbări mari este un ghid util, prin intermediul căruia Caroline Arnold ne arată cum pot fi transformate obiectivele personale în schimbări de comportament discrete, dar semnificative, care duc la o îmbunătățire generală. Cu ajutorul a zeci de povești reale și a celor mai noi descoperiri științifice, autoarea demonstrează cum funcționează microrezoluțiile și cum ne pot schimba atât rutina zilnică, cât și propriile persoane.

O carte plină de înțelepciune, prin intermediul căreia Caroline Arnold ne ajută să ne transformăm obiectivele mari și, în consecință, de neatins, în microrezoluții măsurabile și mai ușor de realizat.
Kirkus

Pași mici, schimbări mari este o carte rară, de dezvoltare personală, care chiar funcționează. Folosindu-se de multe exemple practice, dar și de teorii științifice, Caroline Arnold oferă sfaturi puternice pentru a ne motiva să economisim mai mult, să mâncăm mai puțin, să fim mai organizați sau să avem mai multă voință.
Adam Grant, profesor la Universitatea Wharton și autor al best-sellerului A da și a lua

Cu ajutorul acestei cărți, am reușit să mă curăț pe dinți mai des, ceea ce m-a făcut să beau mai puțin vin roșu, ceea ce m-a făcut să nu mă mai cert atât de des cu copii mei, ceea ce i-a făcut să își spele vasele mai des. Cine-ar fi știut că ața dentară îți poate schimba viața?
Dr. Wendy Walsh, expertul CNN în comportament uman

Nu m-am așteptat, dar iubesc cartea asta! Încă de la prima pagină, Pași mici, schimbări mari se dovedește plină de înțelepciune, experiență și „micro“ sugestii extrem de relevante, care chiar te ajută să-ți îmbunătățești viața. Caroline Arnold scrie într-un stil amuzant, realist și incisiv în același timp. Este o lectură obligatorie.
Amy Chua, profesor de drept la Yale și autor al cărții Battle of the Tiger Mother and The Triple Package: How Three Unlikely Traits Explain the Rise and Fall of Cultural Groups

Oferta de cărți care promit transformări personale spectaculoase este cu adevărat impresionantă. De ce ar trebui să alegeți și să citiți cartea Pași mici, schimbări mari? Pentru că respectă ceea ce predică: metodele simple pe care le conține aduc cititorului mai mult decât promit. Vreți să vă transformați radical viața? Să fiți cu totul altfel decât sunteți acum? Ei bine, începeți cu o microrezoluție. Să citiți această carte poate fi prima dintre ele.
Dragoș Paraschiv, Managing Partner Stand for Development

Despre Autor

Caroline L. Arnold este lider în domeniul tehnologiei de mai bine de un deceniu și conduce unele dintre cele mai complexe și vizibile proiecte de tehnologie din industria financiară. A primit Premiul Wall Street & Technology Innovation pentru sistemul informatic de licitație folosit în listarea la bursă a companiei Google, iar numele ei apare pe numeroase patente de tehnologie. Caroline Arnold a crescut în San Francisco, a studiat literatura engleză la Universitatea Berkeley din California și, în prezent, este director executiv al unei bănci de investiții de top de pe Wall Street. Locuiește în New York, alături de soțul și fiica ei.

Opinia cititorilor