Interfeţe mai inteligente

Modalităţi surprinzătoare de a influenţa şi perfecţiona comportamentul din mediul online
  • Editia I 2016, paperback
  • Traducator: Emilia Vasiliu
  • 14,5 x 20,5 cm
  • 288 pagini
  • Pret: 45,00 lei
  • ISBN: 978-606-722-199-2
  • Disponibilitate: În stoc
45,00 lei
+ Adaugă la wishlist
  • Un specialist de top în economia comportamentală dezvăluie instrumentele care ne vor ajuta să luăm decizii mai bune prin intermediul interfețelor.

    Persoanele care lucrează la birou își petrec cea mai mare parte a programului uitându-se fix la un monitor. Din păcate, puțini dintre noi suntem conștienți de elementele vizuale și de tiparele comportamentale care ne influențează gândirea atunci când ne folosim laptopurile, iPad-urile, telefoanele sau ceasurile inteligente. Volumul brut de informații și opțiuni disponibile online, combinat cu ușurința cu care apăsăm pe butoanele inscripționate cu mesajul „cumpără”, se transformă adesea în decizii regretabile, pe care le luăm prin intermediul unor ecrane.

    În cartea Interfețe mai inteligente, economistul comportamental Shlomo Benartzi dezvăluie un set de instrumente utile în epoca digitală.


    Știm că felul în care organizăm un bufet influențează deciziile pe care le iau oamenii. Ceea ce este mult mai puțin clar este modul în care mediile online ne influențează deciziile. În această carte utilă, Benartzi și Lehrer ne prezintă o perspectivă precisă asupra relației dintre ceea ce vedem pe ecran, ceea ce gândim și ceea ce alegem.

    Dan Ariely, profesor de psihologie și economie comportamentală la Universitatea Duke și autor al cărții Irațional în mod previzibil

    Această carte chiar te trezește la realitate. Descrie modul în care funcționăm cu adevărat într-o societate care se bazează pe ecrane și în care lumea digitală schimbă felul în care ne gândim la noi înșine și la alții.

    Robert Shiller, câștigător al Premiului Nobel pentru Economie, profesor de economie la Universitatea Yale și autor al cărții Finanțele și societatea bună

    Folosind exerciții care îi implică pe cititori și studii de caz provocatoare, Benartzi prezintă modurile surprinzătoare în care formatele digitale ne pot influența felul în care luăm decizii.  De exemplu:

    >  Ești mai predispus să adaugi șuncă la o pizza dacă o comanzi online.

    >  Dacă citești această carte pe un ecran, este mai puțin probabil să îți amintești conținutul ei.

    >  S-ar putea să cumperi ceva doar pentru că se află într-un punct de interes al ecranului, chiar dacă sunt disponibile alternative mai bune.

    >  Dacă faci cumpărături folosind un ecran tactil, atunci probabil că supraevaluezi produsul la care te gândești.

    >  Este mai posibil să îți amintești o astfel de informație dacă este scrisă cu un font inestetic, dificil de citit.

  • Shlomo Benartzi este profesor la UCLA și unul dintre coordonatorii Behavioral Decision-Making Group al acestei instituții de învățământ. Este autorul cărților Save More Tomorrow și Thinking Smarter. Are o experiență bogată în aplicarea în lumea reală a subtilităților economiei comportamentale, a reușit să crească nivelul economiilor a milioane de americani în urma colaborării cu Richard Thaler la cartea Save More Tomorrow și a consiliat numeroase agenții guvernamentale și afaceri.

    Jonah Lehrer a absolvit Universitatea Columbia și a fost bursier Rhodes al Universității Oxford. Este autorul cărții Proust Was a Neuroscientist şi scrie articole de știință pentru revistele Wired și Scientific American Mind. Din 2014 tratează subiecte de știință pe blogul personal, www.jonahlehrer.com.

  • Adaugă primul comentariu al acestui produs