Robert De Niro

Portretul unei legende
  • Editia I 2011
  • Traducator: Cosmin Nare
  • 13 x 20 cm
  • 376 pagini
  • Pret: 37,57 lei
  • ISBN: 978-973-1931-75-8
  • Disponibilitate: Stoc epuizat
37,57 lei
+ Adaugă la wishlist
  • De două ori laureat al Premiilor Oscar, Robert De Niro este unul dintre cei mai mari actori de film în viaţă. Metodele sale obsesive şi adesea neconvenţionale s-au concretizat în prestaţii uimitoare în cele mai bune filme realizate vreodată.

    Prin inegalabila şi revoluţionara interpretare din filmul lui Martin Scorsese Crimele din ,,Mica Italie" (1973), Robert de Niro a pus bazele unei fructuoase colaborări cu celebrul regizor american – ce a inclus Taxi Driver, Taurul furios şi Băieţi buni – filme care, alături de rolurile sale din Naşul II, Vânătorul de cerbi şi A fost odată în America, constituie o listă a celor mai bune filme de la Hollywood din ultimii 30 de ani.

    Ca actor provenit din şcoala „Metodei", De Niro trăieşte şi respiră prin rolurile sale, transpunând pe ecran nemaiîntâlnita sa intensitate şi prezenţă apăsătoare; fie că ţine o cură de paste pentru a lua 30 de kilograme în greutate pentru rolul din Taurul furios sau că învaţă să cânte la saxofon pentru New York, New York, nimic nu îl depăşeşte în căutarea perfecţiunii. Cu certitudine nu se dă în lături nici de la a se auto-ridiculiza, mai ales în ultimii ani, în filme precum Cu Naşul la psihiatru şi Un socru de coşmar, în care a dat dovadă de un neaşteptat talent pentru comedie.

    În afara ecranului, De Niro este un personaj enigmatic, vestit pentru încăpăţânarea cu care refuză să discute aspecte legate de viaţa sa personală, deşi relaţia pe care o are cu super-modele precum Toukie Smith şi actuala soţie Grace Hightower au făcut adesea subiectul ştirilor de senzaţie.

    Încercările sale regizorale, precum şi înfiinţarea propriei case de producţie, Tribeca Productions, l-au făcut mai deschis în ce priveşte munca sa, iar opiniile sale politice sunt clar exprimate. Este un susţinător activ al Partidului Democrat şi al lui Barack Obama şi s-a angajat să revitalizeze regiunea TriBeCa din New York, în urma atacurilor de la 11 septembrie.

    Într-o carieră de-a lungul căreia şi-a dat întâlniri cu Naomi Campbell, a stat în spitale de boli mintale (pentru rolul din Treziri), a lucrat ca şofer de taxi, a învins cancerul de prostată şi s-a întâlnit chiar şi cu nişte cuscri de coşmar, Robert de Niro a fost întotdeauna la înălţimea rolului jucat.

    Aceasta este biografia unei legende vii.

  • JOHN PARKER este jurnalist şi scriitor, având publicate peste 30 de cărţi pe diverse subiecte. Printre cele mai apreciate volume se numără o serie de studii despre Hollywood, precum şi biografiile despre Jack Nicholson, Sean Connery, Warren Beatty, Richard Gere şi Bruce Willis.
  • - 01.10.2011  
    Robert De NIRO – Portretul unei legende – de John Parker
    Fie în rol de mafiot sau de şofer de taxi, în pielea unui boxer celebru sau a unui muncitor recrutat pentru războiul din Vietnam, interpretând figuri de poliţişti, detectivi, gangsteri, doctori, bucătari, saxofonişti, comis-voiajori, narcomani, comedianţi, gărzi de corp, ofiţeri de marină sau prelaţi, Robert De Niro este o figură unică în lumea filmului american. Chiar dacă la începutul carierei a fost “construit” pe tiparele Brando sau Dean, De Niro a ştiut - iar talentul nativ l-a ajutat - să depăşească toate barierele unor vremuri înfierbântate. Erau anii unor schimbări profunde în cinematografia americană, erau anii în care apăruse „Metoda” (Stella Adler Studio of Acting), noua şcoală de film, din care aveau să iasă pe lângă De Niro, Marlon Brando, Warren Beatty, James Coburn, Anthony Quinn, Sidney Pollack, Melanie Griffith, Salma Hayek, Cybill Shepherd, ş.a. Robert De Niro a trăit filmul. A căutat caracteristicile personajului în viaţa reală şi a imaginat rolul de pe ecran. A creat inconfundabile atitudini şi a dat replici năucitoare. “Când personajul său din <Mamă însângerată> a murit, el le-a provocat celorlalţi actori un şoc zdravăn când s-au adunat în jurul unui mormânt deschis, la funeraliile sale. Se băgase ascuns în groapă şi se acoperise cu pământ, astfel încât, când aceştia aveau să privească în jos, să aibă o reacţie naturală.” – povesteşte John Parker în cartea sa. Presa a încercat să caute senzaţionalul în viaţa sa particulară, dar a descoperit un familist obişnuit care trăieşte ascuns de ochii lumii. El a fost discret cu viaţa personală, propunându-şi să nu divulge nici cele mai fireşti amănunte, deoarece puteau degenera în excentrice şi savoroase delicii pentru public. Circulau destule zvonuri şi bârfe, fără nici un fel de noimă. Filozofia sa era simplă şi prevedea existenţa unei vieţi reale, normale, în opoziţie cu cea trăită împreună cu părinţii săi. De aceea, el şi-a însuşit cu brio teza de bază a „Metodei”, conform căreia, personajul trebuia creat prin asimilarea propriilor emoţii. “Tratez fiecare rol ca pe o problemă de matematică. Personajul de pe ecran este soluţia. Eu vizualizez acel rezultat final şi apoi îl urmez către rădăcină, ca să descopăr cum s-a ajuns acolo, iar acesta este momentul adevărului.” Filmografia sa se poate împărţi în trei etape. Prima perioadă ar fi, cea obscură, în care deşi a realizat filme din ce în ce mai valoroase, ea nu a fost apreciată de public sau critică, istoria reţinând ca importante doar rolurile din “Greetings”, „Bloody Mama”, „Hi Mom!” şi „Bang the Drum Slowly”. Charisma sa a fost recunoscută şi, acceptată destul de târziu, dacă ne gândim la ascensiunea rapidă a celebrilor Paul Newman, Robert Redford, Steve McQueen. Erau vremuri grele, lucru recunoscut de prietenul său, Martin Scorsese, un regizor modern, care nu cunoscuse încă consacrarea. Cei doi aveau să iasă din anonimat cu “Mean Streets” (total neinspirat tradus la noi, Crimele din Mica Italie!) un film cu buget mic, care împreună cu celebrul “Eazy Rider” a zdruncinat pecetea marilor studiouri holywoodiene. Scorsese şi De Niro deveniseră dintr-odată atractivi, iar laudele veneau din toate părţile. Seria marilor filme a început cu “Naşul II”*, „Novecento”, „Taxi Driver”, „The Last Tycoon”, „New York, New York”, „The Deer Hunter”, şi s-a încheiat cu „Raging Bull”*. Ea demonstrează geniul actoricesc şi fixează definitiv imaginea legendei De Niro, în mintea şi inima marelui public. Critica l-a recompensat cu două premii Oscar*, multe nominalizări, pe care le consider prea puţine pentru câte ar fi meritat acest mare actor. Cel puţin pentru a doua perioadă, pe care o putem numi clasică, deoarece multe generaţii de studenţi, actori şi cinefili îi voi fi recunoscători pe veşnicie. Ultima perioadă, care se întinde până-n zilele noastre este inegală ca valoare, multe din creaţiile sale situându-se în umbra marelui actor. Sunt însă câteva filme, excepţionale, atât ca realizare, distribuţie, muzică şi interpretare. “Once Upon A Time in America” este cel mai cunoscut şi iubit dintre ele, datorită unei frumoase şi credibile poveşti cu gangsteri care ... “ca baieţi, au jurat că şi-ar da viaţa unul pentru celalălat. Ca bărbaţi, au şi făcut-o!” Coloana sonoră a acestui un reper cinematografic a fost scrisă de celebrul Ennio Morricone, unul din cei mai prolifici şi sentimentali autori de muzică din industria filmului. Celelate opere intrate definitiv în mentalul colectiv şi “purtate” din gură gură sunt: “Brazil” – un SF suficient de amuzant pentru a nu fi luat în serios, „The Untouchables” – biografia lui Al Capone alături de doi mari actori, Kevin Costner şi Sean Connery şi „Goodfellas”, o capodoperă a prietenului său Martin Scorsese, un alt film cu gangsteri, după un fapt real, o postură care îl prinde de minune. Cartea dezvăluie rând pe rând poveştile altor filme de succes comercial din această perioadă: „A Bronx Tale”, „Casino” şi „Heat”, create pe acelaşi tipic. Autorul relatează despre provocarea actoricească din “This Boys Life”, o faţetă însuşită conştient de Robert De Niro, ca reacţie la “incolorele variaţiuni pe tema răului”. Şi astfel ajungem la „Jackie Brown” şi „Wag the Dog”, două momente remarcabile, din păcate, cam ultimele după exigenţele subsemnatului. Un thriller foarte bun, marca Tarantino şi o comedie haioasă, dintr-un gen care ulterior a fost abordat cu prea multă uşurinţă, având în vedere că vorbim de unul dintre cei mai buni actori americani. Pas cu pas, autorul cărţii punctează momentele implicării lui De Niro în proiectul TriBeca, o idee filantropică pe de o parte, angajat politic pe de alta. Sunt binecunoscute multe din succesele sale de casă, parodii de situaţie, glume ieftine sau comedii negre pe care protagonistul nostru le tratează serios, stârnind în mod natural râsul sau compasiunea, după caz. Dolarii adunaţi din vânzarea acestor producţii au ajutat poporul american după greaua încercare din 11 septembrie 2011. Restaurantele sale au distribuit non-stop ajutoare celor implicaţi în cumplitul dezastru, iar TriBeca Productions susţine cu fonduri substanţiale dezvoltarea zonei de sud a Manhattanului. “Consider că ar fi bine să existe un loc în care ideile să se genereze reciproc, rezultând din proximitatea fizică a oamenilor. Cine poate şti cum va evolua? Tot ce ştiu este că realizez ceva ce am visat dintodeauna, n-aş putea spune ce va ieşi.” Cu toate acestea, Robert De Niro este victima unui sistem creat de indestructibila putere a banului. El nu mai poate realiza acele roluri memorabile datorită pe deoparte, scenariilor din ce în ce mai seci, tributare noilor cerinţe analfabete, ancorate în trivialul action-romance-adventure-sex (pe înţelesul tuturor), iar de cealaltă parte, datorită plictisului confortabil de mare actor hollywoodian. „You Talkin’ to Me?”

    Radu Lupaşcu
    15 septembrie 2011
  • AC/DC Maximum Rock&Roll

    AC/DC Maximum Rock&Roll

    Totul despre cea mai mare trupă de rock din lume
    47,20 lei
    Al Pacino

    Al Pacino

    În dialog cu Lawrence Grobel
    37,57 lei
    Bono

    Bono

    Biografia
    37,57 lei