Cronicile vulpii

Amintiri din liceul anilor '90
  • Editia I 2015, paperback
  • 13 x 20 cm
  • 776 pagini
  • Pret: 56,83 lei
  • ISBN: 978-606-722-039-1
  • Disponibilitate: În stoc
56,83 lei
+ Adaugă la wishlist
  • Cronicile vulpii este, în acelaşi timp, o călătorie în timp – în anii '90 – şi o mărturie a unui prezent continuu, cel al adolescenţei. Paul Slayer Grigoriu ne ia cu el în tumultul anilor în care România şi o generaţie nouă descopereau libertatea, într-o călătorie presărată cu îndoieli şi excese adolescentine, lecturi, nenumărate incursiuni în lumea rock-ului, toate în cadrul definit de ideea de liceu, în general şi de Liceul German, în special. Cartea se citeşte uşor datorită alternanţei dintre pasajele descriptive şi dialogurile vii.

    Cronicile vulpii este şi nu este o autobiografie. Îl găsim peste tot pe autor, însă personajul principal este fără îndoială gaşca, denumire generică dată grupului de prieteni care s-a format în acea vreme şi care, conform celor scrise aici, a dăinuit peste ani. În acest sens, întâmplările descrise capătă forma unui Bildungsroman, însă, în primul şi în primul rând, Cronicile vulpii vorbește despre naşterea unei prietenii. În peisaj întâlnim – fie şi cu apariţii episodice – personalităţi ale vremii, începând chiar cu tatăl autorului, muzicieni rock, de la Dan Iliescu de la Timpuri Noi, până la membrii grupului britanic Anathema, dar şi figuri de profesori mai puţin celebri, dar care au jucat un rol esenţial în formarea unei generaţii.

     

    La jumătate de oră de la începutul bairamului, scandalul era atât de dezlănțuit, încât un grup de „șmecheri“ de vârsta noastră, de pe stradă, „cocalari“, cum îi numeam, a venit să „facă liniște“. Fără să țin cont că puteam lua oricând bătaie – căci aveam de-a face cu o categorie formată din oameni inculţi şi agresivi, fără niciun alt vis adolescentin decât o rapidă căpătuială şi lipsiţi de orice fel de cod moral, aşa cum se întâlneau şi, vai, se întâlnesc în continuare prin marile oraşe din România –, i-am scuipat și i-am trimis acasă. Mai târziu au cerut o șampanie, pe care au căpătat-o, și doar doi rockeri mai mari din Romană i-au împiedicat să devină violenți. Între timp mama confiscase oripilată o sticlă de țuică, dar rămăseseră multe altele. După  o repriză pașnică de dans, s-a lăsat cu un „pogo“ monstruos. „Pogo“ numeam pe atunci – şi se numeşte şi în zilele noastre, deşi eu prefer termenul „mosh“ –  un fel de dans rockeresc la care participă în principiu numai băieți, care se împing unii pe alții  într-un cerc. Dacă sunt prieteni, au grijă să nu se lovească. La mine însă, aceste granițe fuseseră depășite demult. Puseserăm pernele de la fotolii pe jos și ne împingeam până cădea unul, după care ne aruncam zece pe el. În învălmășeala generală, când din casetofon răsuna „Child în Time“, o oglindă cât peretele s-a prăbușit și s-a spart. Toți am amuțit, chiar și Larry, care cu încă cineva îl dădea pe Tănase cu capul de tocul ușii – prietenește, se înțelege. Dar n-a durat decât cinci minute, până când am pus bucățile oglinzii într-un loc și am continuat.

  • PAUL SLAYER GRIGORIU s-a născut la Bucureşti, în 1978. Între 1984 şi 1996, a urmat Şcoala Germană. Este absolvent de Teologie şi Conservator, jurnalist, muzician rock şi traducător. A publicat, în colaborare cu Alexandru Rădescu, un jurnal de pelerinaj din Muntele Athos, Jurnal athonit. Este, de asemenea, autorul unei colecţii de nuvele şi a mai multor poezii, dar şi unul dintre textierii şi compozitorii formaţiei Lost Society. Paul Slayer Grigoriu trăieşte la Bucureşti.

  • - 06.01.2016  
    reusita
    Felicitari pentru carte! Am citit-o cu mare placere si nostalgie. Cred ca orice licean al anilor 90, indiferent daca a fost sau nu rocker, va zambi putin citind-o. Lasand acest aspect la o parte, este povestea devenirii unei trupe de rock. Este o poveste despre pusti rebeli care isi cauta drumul in viata. Are umor, o oarecare distantare a autorului care vede intamplarile de atunci prin prisma adultului, are suspans narativ si este scrisa intr-un mod placut (desi pe alocuri abunda intr-un limbaj mai neortodox- aviz persoanelor mai sensibile!). Oricum, Paul nu abandona scrisul!
    - 09.09.2015  
    O colecţie de poveşti despre cum era şcoala în anii ’90
    Cartea asta conţine cronicile tuturor concertelor, petrecerilor, meciurilor de fotbal şi de biliard pe care le-aţi ratat cînd eraţi la liceu. O colecţie de poveşti (sau legende?) despre cum era şcoala (şi chiulul) în anii ’90.
    - 07.08.2015  
    Catre "O mare dezamagire"
    "Thrash" chiar așa se scrie. În rest, trimite cartea înapoi, ți-o rambursez eu.

    Paul
    - 04.07.2015  
    Frumos!
    Felicitari, Paul! Ai reusit ce multi nu au reusit in acesti ani, si anume... sa ne aduni pe toti la un loc in aceasta carte. A fost cea mai frumoasa perioada din viata mea, acei ani, unde am cunoscut oameni minunati, care mi-au devenit prieteni buni cu trecerea anilor. Eu, unu, sunt mandru de anii aceia si nu regret nimic, ba chiar mi-as dori sa ma intorc in timp.
    - 03.07.2015  
    Vârsta prieteniei și a căutărilor
    Deși nu ascult muzică rock (cel mult balade, dar nici astea constant), nu împărtășesc credințele religioase ale autorului și prietenilor lui și nici nu am avut o adolescență atât de palpitantă, mi-a plăcut cartea și chiar m-a ținut „în priză”. Stilul scriiturii este foarte bine definit, nu sunt ezitări și nici surplusuri de exprimare, narațiunea oscilează între un stil oral dinamic și o povestire nostalgică și foarte descriptivă, iar cartea se citește repede. Unele întâmplări și, mai ales, înțelesul sau umorul lor, sunt mai degrabă conjuncturale, probabil că cei care le-au trăit le vor rememora cu drag în momentul în care vor citi cartea, dar nu sunt atât de interesante pentru cititor. Însă sunt și momente interesante și multe care te fac să zâmbești și, până la final, să te împrietenești și tu ca cititor cu cei din gașcă.

    Restul recenziei aici: http://lauracaltea.ro/articlesite/cronicile-vulpii-paul-slayer-grigoriu-recenzie
    - 01.07.2015  
    o mare dezamagire
    Am asteptat cu sufletul la gura sa primesc cartea lui Paul Grigoriu. Din pacate, citind (de fapt chinuindu-ma sa citesc) cele aproape 800 de pagini, am trait una dintre cele mai crunte dezamagiri din "cariera" mea de cititor. Am sperat sa dau de o varianta romaneasca a volumului "Dulcele bar" si am dat doar de niste pusti comuni de liceu, care se imbata praf la fiecare chef, vrajesc gagici si sparg lucruri. Am sperat intr-o fresca a societatii libere de dupa anii 90 vazuta prin ochii unui adolescent cult, citit si istet si am dat de o varza alcatuita din vodca, thrash (scris chiar asa !) si minciuni spuse parintilor. Toate astea scrise intr-un stil si cu un vocabular de compunere de clasa a patra. Daca nu mi-ar fi rusine, as trimite cartea inapoi la editura. Pacat de asa o serie reusita, cum e Naratorul, sa fie nevoita sa suporte un asemenea fiasco de carte...