Cum am câştigat lupta

Cu corpul meu, cu mintea mea, cu mine însămi
  • Editia I 2015, paperback
  • Traducator: Ruxandra Tudor
  • 13 x 20 cm
  • 408 pagini
  • Pret: 43,35 lei
  • ISBN: 978-606-722-060-5
  • Disponibilitate: În stoc
43,35 lei
+ Adaugă la wishlist
  • Cum am câştigat lupta este un proiect al editurii Publica, susținut de Erste Asset Management.

    Cum am câștigat lupta vorbește despre debutul Monicăi Seles în circuitul tenisului profesionist și despre momentele care i-au marcat cariera de jucătoare de top, cum ar fi câștigarea primului titlu de Mare Șlem la French Open în 1990. Trei ani după această victorie, a dominat lumea tenisului până când un fan al lui Steffi Graf a înjunghiat-o în spate în timpul unui meci la Hamburg. În acel moment, viața Monicăi Seles a luat o turnură sumbră.

    Și-a petrecut următorii doi ani departe de viața publică și de circuitul competițional, în încercarea de a depăși disperarea care-i pusese stăpânire pe viață. Într-un final, s-a întors la sportul pe care îl adora. Aflată din nou în lumina reflectoarelor, dar departe de a se fi vindecat, a continuat lupta cu propria persoană – pe timpul zilei se supunea unor antrenamente extenuante, pentru ca mai apoi, seara, să facă excese alimentare care i-au adus nenumărate mustrări din partea antrenorilor și critici brutale din partea presei.

    În 2003, în urma unei accidentări grave, Monica Seles s-a retras din activitatea competițională, dar a pornit într-o cu totul altă călătorie. A conștientizat gravele probleme emoționale care o împingeau spre mâncatul compulsiv și și-a găsit liniștea și echilibrul după care tânjea. Voința, talentul uluitor și sensibilitatea înduioșătoare ale Monicăi Seles transformă experiența acesteia într-o poveste inspirațională.

    Pe teren, Monica era un munte de tenacitate și tărie. Aceste însușiri, dar mai ales dramele sale interioare sunt cele care însuflețesc povestea ei, transpusă în carte. Oricine are de învățat din determinarea cu care și-a căutat echilibrul în încercarea de a găsi o viață plină de sens și dincolo de tenis. Serena Williams

    Iată o sportivă cu un profund simț al realității, conștientă, până la cele mai mici detalii, de necesitatea unei vieți dincolo de liniile de tușă.  Sports Illustrated

    Această poveste motivațională nu este doar a uneia dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istorie, ci și a celui mai generos suflet pe care l-am întâlnit vreodată.
    Billy Jean, emblemă a tenisului și activistă social

  • Monica Seles este fostă jucătoare profesionistă de tenis, numărul unu mondial. S-a născut la Novi Sad, Iugoslavia, iar în 1994 a devenit cetățean american. Până să împlinească 20 de ani, a câștigat nouă titluri de Mare Șlem, dintre care opt pentru țara sa. A jucat ultimul meci profesionist în 2003, în cadrul French Open, dar nu s-a retras oficial decât în 2008. În iunie 2011 a intrat în Top 30 de Legende ale Tenisului Feminin întocmit de revista Time, iar publicaţia Tennis a numit-o al treisprezecelea cel mai bun jucător de tenis din lume, atât dintre femei, cât și dintre bărbați. Locuiește în Sarasota, Florida.

  • Adaugă primul comentariu al acestui produs